Despre carte: 2011 / Problema scurgerii de informații secrete a existat întotdeauna, chiar înainte de dezvăluirile senzaționale ale site-ului WikiLeaks. Uniunea Sovietică a negociat activ cu cei mai apropiați aliați ai Statelor Unite din NATO, dar aceștia au cerut secretul complet al canalului de comunicare pentru că nu doreau ca Washington să afle conținutul negocierilor. La început, contactele s-au purtat în acest fel între conducerea sovietică și președintele francez de Gaulle. S-au dovedit a avea atât de mult succes în ceea ce privește apropierea pozițiilor Franței și URSS, încât au dus la lichidarea sediului NATO la Paris și la retragerea Franței din organizația militară a Alianței în 1966. În 1969, un „canal secret” a început să funcționeze între conducerea Germaniei și URSS. Negocierile s-au încheiat cu mare succes și din punctul de vedere al intereselor de politică externă sovietică: Republica Federală Germania a recunoscut statul german socialist - RDG și granițele cu țările Pactului de la Varșovia de pe Oder și Neisse, care s-au format în urma celui de-al doilea. Războiul mondial Canalul secret de comunicare dintre conducerea URSS și Republica Federală Germania este descris în cartea „Despre ce vorbesc președinții? Secretele oficialilor de top”, o figură cheie în menținerea canalului din partea sovietică, Vyacheslav Ervandovich Kevorkov. Pentru prima dată, cititorii devin conștienți de detaliile summit-urilor secrete sovieto-germane de vest, care au fost ținute tăcute în memoriile lor de participanții lor - cancelarii germani Willy Brandt și Helmut Schmidt și diplomații sovietici Valentin Falin și Yuliy Kvitsinsky.